joi, 22 decembrie 2011

O nouă viață...

       O nouă zi... Noi speranțe... Noi vise și dorințe... Continui să privesc în trecut și încerc să retrăiesc momente unice... Privesc înapoi și mă încearcă un sentiment nou, un amestec de speranță spulberată, dezamăgire și tristețe profundă... Dar încerc să continui să împletesc firele vieții. Sunt fire pline de tristețe, dezamăgire, dar și frumusețe, bucurie, împlinire...
      Mă plimb pe aleea singuratică din pădurea verde și simt cum vechi amintiri trec printre copaci ca niște fantome ciudate. Mă opresc și totul începe să se învârtă... Îmi înfing mâinile în pământ și apoi le scot confuză... Arunc tristele memorii într-o groapă și le acopăr cu frunze... Încep să alerg, iar copacii par doar niște stafii în urma mea... Fuga, efortul depus pentru a fugi, mă ajută să mă descarc și să îmi pun gândurile în ordine... Sunt obosită și  mă opresc... Parcă aș fi zburat kilometri întregi deasupra unui ocean arămiu de frunze...

    
      Din nou, am început să visez... Dar acum nu e un vis de adolescent... e o încurcătură... visez ochi albaștri, scrisori de dragoste pătate de lacrimi, frunze purtate de vânt și simt cum ploaia mă mângâie cu mâinile ei reci și umede... Aștept încă sfârșitul visului... Aș vrea să văd din nou viața fără griji de copil... Dar îmi place și această viață... această viață văzută prin ochii mei... ca o lumină la capătul unui tunel... ca înflorirea unui boboc... ca o poveste fără sfârșit... Iar visul meu se termină și mă trezesc plângând... Pe obraz îmi curg șiroaie de lacrimi și nu mă pot opri... Nu știu de ce... Mă ridic din pat și mă uit în oglindă... Văd doi ochi căprui, un păr ciufulit și o nouă speranță pe chip...
        Din nou încep o nouă zi... o nouă poveste...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...