LA MULȚI ANI!
marți, 3 ianuarie 2012
joi, 22 decembrie 2011
O nouă viață...
O nouă zi... Noi speranțe... Noi vise și dorințe... Continui să privesc în trecut și încerc să retrăiesc momente unice... Privesc înapoi și mă încearcă un sentiment nou, un amestec de speranță spulberată, dezamăgire și tristețe profundă... Dar încerc să continui să împletesc firele vieții. Sunt fire pline de tristețe, dezamăgire, dar și frumusețe, bucurie, împlinire...
Mă plimb pe aleea singuratică din pădurea verde și simt cum vechi amintiri trec printre copaci ca niște fantome ciudate. Mă opresc și totul începe să se învârtă... Îmi înfing mâinile în pământ și apoi le scot confuză... Arunc tristele memorii într-o groapă și le acopăr cu frunze... Încep să alerg, iar copacii par doar niște stafii în urma mea... Fuga, efortul depus pentru a fugi, mă ajută să mă descarc și să îmi pun gândurile în ordine... Sunt obosită și mă opresc... Parcă aș fi zburat kilometri întregi deasupra unui ocean arămiu de frunze...
Din nou, am început să visez... Dar acum nu e un vis de adolescent... e o încurcătură... visez ochi albaștri, scrisori de dragoste pătate de lacrimi, frunze purtate de vânt și simt cum ploaia mă mângâie cu mâinile ei reci și umede... Aștept încă sfârșitul visului... Aș vrea să văd din nou viața fără griji de copil... Dar îmi place și această viață... această viață văzută prin ochii mei... ca o lumină la capătul unui tunel... ca înflorirea unui boboc... ca o poveste fără sfârșit... Iar visul meu se termină și mă trezesc plângând... Pe obraz îmi curg șiroaie de lacrimi și nu mă pot opri... Nu știu de ce... Mă ridic din pat și mă uit în oglindă... Văd doi ochi căprui, un păr ciufulit și o nouă speranță pe chip...
Din nou încep o nouă zi... o nouă poveste...
Mă plimb pe aleea singuratică din pădurea verde și simt cum vechi amintiri trec printre copaci ca niște fantome ciudate. Mă opresc și totul începe să se învârtă... Îmi înfing mâinile în pământ și apoi le scot confuză... Arunc tristele memorii într-o groapă și le acopăr cu frunze... Încep să alerg, iar copacii par doar niște stafii în urma mea... Fuga, efortul depus pentru a fugi, mă ajută să mă descarc și să îmi pun gândurile în ordine... Sunt obosită și mă opresc... Parcă aș fi zburat kilometri întregi deasupra unui ocean arămiu de frunze...
Din nou, am început să visez... Dar acum nu e un vis de adolescent... e o încurcătură... visez ochi albaștri, scrisori de dragoste pătate de lacrimi, frunze purtate de vânt și simt cum ploaia mă mângâie cu mâinile ei reci și umede... Aștept încă sfârșitul visului... Aș vrea să văd din nou viața fără griji de copil... Dar îmi place și această viață... această viață văzută prin ochii mei... ca o lumină la capătul unui tunel... ca înflorirea unui boboc... ca o poveste fără sfârșit... Iar visul meu se termină și mă trezesc plângând... Pe obraz îmi curg șiroaie de lacrimi și nu mă pot opri... Nu știu de ce... Mă ridic din pat și mă uit în oglindă... Văd doi ochi căprui, un păr ciufulit și o nouă speranță pe chip...
Din nou încep o nouă zi... o nouă poveste...
duminică, 13 noiembrie 2011
Portret de pasăre
Ca să faci portretul unei păsări
Jaques Prevert
Jaques Prevert
Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.
traducere de Nina Casian
duminică, 6 noiembrie 2011
duminică, 30 octombrie 2011
Life in picture (8)
"Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele."
Nichita Stănescu
Mai multe despre Life in picture găsiți la Costin Comba
duminică, 23 octombrie 2011
Life in picture (7)
"Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe. "
Constantin Brâncuși
Life in picture - poveste începută de Costin Comba
miercuri, 19 octombrie 2011
Frunzele
Câte una, câte două
gălbenesc a toamnă nouă
frunzele.
Gălbenesc a toamnă nouă
și peste țărâne plouă
frunzele.
Și când plouă, se închină
pomului la rădăcină
frunzele.
Se închină pomului,
pomului și omului
frunzele.
Se închină cerului
cerului și soarelui
frunzele.
Câte una, câte două
gălbenesc a toamnă nouă
frunzele...
Dumitru Matcovschi
gălbenesc a toamnă nouă
frunzele.
Gălbenesc a toamnă nouă
și peste țărâne plouă
frunzele.
Și când plouă, se închină
pomului la rădăcină
frunzele.
Se închină pomului,
pomului și omului
frunzele.
Se închină cerului
cerului și soarelui
frunzele.
Câte una, câte două
gălbenesc a toamnă nouă
frunzele...
Dumitru Matcovschi
duminică, 16 octombrie 2011
duminică, 25 septembrie 2011
sâmbătă, 24 septembrie 2011
Lecție despre prietenie
Un băiețandru de treisprezece ani se plimba pe plajă împreună cu mama sa. Deodată, el o întrebă:
- Mamă, cum poți să păstrezi un prieten odată ce l-ai găsit?
Mama reflectă câteva secunde, apoi, aplecându-se, luă doi pumni de nisip. Ținându-și palmele îndreptate în sus, strânse tare un pumn: nisipul îi scapă printre degete și, cu cât strângea mai tare pumnul, cu atât nisipul se scurgea mai mult. În același timp, ținu larg deschisă cealaltă mână: nisipul tot rămase în căușul palmei.
Băiețelul privi uimit și apoi strigă:
- Acum înțeleg...
- Mamă, cum poți să păstrezi un prieten odată ce l-ai găsit?
Mama reflectă câteva secunde, apoi, aplecându-se, luă doi pumni de nisip. Ținându-și palmele îndreptate în sus, strânse tare un pumn: nisipul îi scapă printre degete și, cu cât strângea mai tare pumnul, cu atât nisipul se scurgea mai mult. În același timp, ținu larg deschisă cealaltă mână: nisipul tot rămase în căușul palmei.
Băiețelul privi uimit și apoi strigă:
- Acum înțeleg...
Autor necunoscut
duminică, 18 septembrie 2011
duminică, 11 septembrie 2011
Life in picture (3)
" De mână-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pământ?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?"
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pământ?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?"
( Lucian Blaga )
Life in picture, idee pornită de la Costin Comba.
duminică, 4 septembrie 2011
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Ce mi-a plăcut...
Într-o postare anterioară promisesem să revin cu citate din cărțile ce le-am citit vacanța aceasta. Astăzi... "Elevul Dima dintr-a șaptea" - Mihail Drumeș.
” Afară e mai puţin întuneric decât în mine.”
” Naşterea mea n-a adus nici cel mai mic câştig universului. Moartea mea nu-i va micşora nici imensitatea, nici splendoarea. Nimeni n-a putut vreodată să-mi explice de ce am venit, de ce voi pleca.”
” Cuvântul doare mai mult decât fapta, iar limba e mult mai ascuţită decât sabia.”
” Un crin nu îşi pierde puritatea chiar dacă-i tăvălit prin mocirlă.”
” E o fericire să verşi atât de multe lacrimi, încât să nu mai poţi plânge.”
” Ceea ce am învăţat şi mi-a împodobit sufletul a fost mai mult din cărţi, aceste bune şi docile prietene, care nu se plâng de oboseală când le citesc toată noaptea. La şcoală am învăţat să mint când trebuie, şi mai ales când nu trebuie, să fumez, să fac chefuri, să-i urăsc sau să-i dispreţuiesc pe dascăli pentru multele lor metehne.”
” Fericirea e scurtă ca fulgerul care umple cerul de lumină. Dacă trăieşte mai mult, se spulberă, nu mai este ea și trebuie să-i dăm alt nume.”
” Fericirea n-are stomac!"
” În dragoste, nu sunt interesante decât cucerirea și despărțirea...Restul e umplutură…”
” Viaţa nu are nevoie decât de iubirea simplă, de toate zilele, cu scopul ei cert.”
” Marile pasiuni înfruntă timpul, legile firii, toată orânduiala lumii, în goana lor nebună, fără ţintă şi fără frâu. Şi-şi ard aripile, asemenea fluturelui care râvneşte lumina prea orbitoare pentru el.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
